Care este rostul suferinței noastre interioare?

 ”Durerea sufletească” este locul care se cere vindecat și transformat. Asemănător durerii fizice, durerea interioară ne arată că avem o rană, de data aceasta invizibilă și că este necesar să avem grijă de ea, să o vindecăm. Netratată, rana se va adânci, va rula la nivel inconștient și va ieși la suprafață (în conștient) mai târziu prin comportamente nocive sau prin somatizări fizice, adică afecțiuni sau boli.

Majoritatea dintre noi ne uităm la durere și ne întrebăm: ”de ce eu?”, ”de ce trebuie să sufăr?”, ”de ce sunt atât de ghinionist(ă)?” sau ”de ce Dumnezeu nu mă iubește?”. Aceste întrebări încărcate energetic cu neacceptare, nu vor face nimic altceva decât să ne afunde și mai mult în durere, fără să înțelegem cu adevărat ce ni se întâmplă. Punându-ne astfel de întrebări, vom continua să ne alimentăm rolul de victimă a propriei vieți.

Dacă, însă, înțelegem că în spatele suferinței se află mereu o lecție spirituală, vom reuși să ieșim din propria capcană a victimizării și perpetuării durerii. Dacă vom înțelege lecția din spatele durerii, aceasta se va disipa. În loc să ne uităm la durere și să ne plângem de milă, mai benefic ar fi să ne întrebăm: ce din înțelegerea mea, din gândurile mele, din credințele mele creează această durere? Ce gândesc eu despre acest eveniment sau situație din viața mea pentru ca durerea să apară? Niciun eveniment în sine nu are impact fără gândurile și credințele noastre, fără sensul pe care noi i-l dăm. Uitându-ne, însă, la eveniment, ne creăm o părere, punem o etichetă și percepem într-un fel care ne provoacă suferință.

Un exemplu ar fi despărțirea de persoana iubită. Dacă ne uităm la eveniment pur și simplu, fără niciun gând, ar fi doar un simplu eveniment, însă dacă începem să aducem credințele și gândurile noastre asupra lui, atunci va căpăta un sens:

• fie unul negativ prin gânduri de neputință, de insuficiență: că nu am fost de ajuns pentru partener(ă), că am fost abandonați, că nu am însemnat nimic pentru el/ea, deci suntem un nimeni, că am rămas singuri. Doar prin astfel de gânduri și credințe durerea poate să apară. Gândurile noastre despre eveniment ne provoacă durere și nu evenimentul în sine.

• fie un sens pozitiv, prin înțelegere, împăcare și completitudine că totul se întâmplă în cel mai bun mod posibil, că ne-am învățat lecțiile, că am dat tot ce am avut și am știut în acea relație, că am fost suficienți, că suntem împăcați cu tot ce am fost și făcut și că viața va fi cel puțin la fel de frumoasă de acum înainte.

Mulți dintre noi, dacă nu majoritatea, ne facem un scop din suferințele noastre. Prin durere avem un rost: unii dintre noi simt că devin importanți în fața celor dragi sau a lumii; alții devin luptători, deci scopul lor este de a lupta împotriva a ceva sau a cuiva, de a găsi dreptatea; alții simt că durerea este un har mesianic și că doar oamenii speciali, precum Iisus, pot duce astfel de cruce și în concluzie, sunt și ei importanți; alții doar prin suferință pot atinge fericirea, iar alții consideră că durerea îi ajută să evolueze la nivel spiritual și lista poate continua.

În sens general, durerea reprezintă același lucru – combustibilul. Combustibilul pe care îl folosim pentru a ne atinge scopul sau intenția finală pentru care am creat suferința.

Suferința va dispărea în momentul în care vom deveni conștienți că noi singuri ne creăm durerea prin gândurile noastre. Oricând avem puterea de a da sens pozitiv oricărui eveniment din viața noastră, care să ne ducă spre scopul nostru final: acela de a fi fericiți, evoluați, valoroși, împliniți. Acestea sunt, de altfel, și lecțiile noastre spirituale, de a le atinge fără durere.

Care este rostul suferinței tale?

 Pentru mai multe articole și postări, te invit să mă urmărești pe https://www.facebook.com/calatoriepentrusuflet

Îmbrățișări!