Peisaj de iarnă
Ce așternut alb și pufos! Printre copaci și peste case, Peste molizi și brazii adormiți Și peste văi... și peste toate. Ce soare argintiu sclipește! Din cerul gri, înnegurat, Printre desișul deprimat, Dorindu-și să-și arate dinții. Un susur printre crengi uscate Dezgheață încet, curgând la vale Pârâul ce-și dorește viață, Cu aventuri înălțătoare. Iar munții mândri și înalți, Puternici, neclintiți de crivăț Sunt îmbrăcați frumos în alb, Brodați cu o mătase fină. Un cântec singuratic sună Al unei păsări rătăcite, În codrul amorțit de vreme, Dezamorțind tăcerea surdă. Și-un pui de urs trezit devreme De cântecul răsunător, Așteaptă în bârlog nerăbdător Un soare cald și un aer blând: Venirea primăverii...