Singurătatea - o călătorie în care sufletul și mintea devin prietene
După ce mi-am luat rămas bun de la V. și mă întorceam de la București spre casă, mă luase o stare de tristețe imensă, combinată cu o oarecare panică. Era vreo 9 seara și cu izolarea asta, părea totul foarte pustiu pe străzi, la care se adăuga și un sentiment de singurătate amplificat de pustiul din mine. - Iar am rămas singură, îmi spun . Iar ai rămas singură, Bianca! Până și pe drumul ăsta spre casă ai rămas singură. Nicio mașină, nici țipenie de om pe drum. Parcă ai rămas singură în tot Universul ăsta. Zici că toată lumea a dispărut și tu ai rămas aici, pedepsită pe Pământ, a nimănui. Eram tare supărată de încă un eșec în dragoste și mă simțeam vinovată, pentru că știam că de data asta a fost doar vina mea, că nu mi-am putut stăpâni veșnicele nesiguranțe vis-a-vis de bărbați. Eram înmărmurită în fața singurătății, pentru că, deși am mai trecut prin situația asta, căutam rapid scăparea și fie mă întorceam în relația din care plecasem, fie căutam una n...